CURS LACTAȚIE – ediția XVII
- 12 Aprilie - 9 Iunie
- Bucureşti
Despre curs
Cursul de 90 de ore de specializare în lactație + 5 ore de abilități de comunicare, organizat de Asociația Consultanților în Lactație din România (ACLR), va avea, la cea de-a XVII-a editie, 106 ore!
Cui i se adresează
Cursul de minimum 90h de ore de specializare în lactație + 5 ore de abilități de comunicare se adresează, în special, persoanelor care doresc să susțina examenul de certificare IBCLC, dar este deschis și cadrelor medicale și personalului auxiliar implicate în îngrijirea perinatală, care doresc să aibă cunoștințe de specialitate în domeniul alăptării.
Parcurgerea acestui curs este o cerință obligatorie (dar nu și suficientă!) pentru înscrierea la examenul internațional. Cursul organizat de ACLR însumează aproximativ 106 ore de training, această facilitate fiind menită să asigure cea mai bună pregătire necesară în domeniul lactației, în vederea certificării.
Speakeri
Consultanți in lactație certificați internațional, membri ai Asociației Consultanților în Lactație din România (ACLR), cadre medicale specializate și invitați speciali.
Subiecte abordate
Subiectele abordate sunt în conformitate cu Exam Blueprint, adică ghidul IBLCE (International Board of Lactation Consultants Examiners) referitor la tematica cursului.
Program
106 ore pe durata a 5 weekend-uri
+ aprox. 10 ore înregistrare cu sesiune Q&A online
Taxa de participare
- Prezență fizică*
Până la 18 martie 2024
850€
- Prezență fizică*
Până la 11 aprilie 2024
950€
- Participare online
Până la 18 martie 2024
690€
- Participare online