Conferința Medicală – Nutriția Sugarului și Copilului Mic
21 Octombrie 2023
Hotel Mercure, Unirii
Asociația Consultanților în Lactație din România încurajează constant cooperarea multi-disciplinară pentru a acorda cea mai bună îngrijire posibilă sugarilor și părinților.
Ca parte din rolul educațional pe care și l-a asumat, ACLR organizează prima conferință medicală din acest an, pe lângă evenimentele dedicate membrilor, părinților și cursurilor de specializare în lactație.
Despre conferință
Conferința se adresează tuturor cadrelor medicale și specialiștilor implicați în nutriția sugarului și copilului mic (neonatologi, pediatri, gastro-enterologi, asistente, moașe, consultanți în lactație IBCLC, nutriționiști, dieteticieni etc.)
Aveți ocazia să participați, gratuit, la prelegeri cu informații actuale, bazate pe dovezi despre cele mai bune practici în nutriția din copilăria mică, atât din punct de vedere al prevenției, cât și în patologii, susținute de medici.
Speakeri & subiecte:
Dr. Raluca Vlad
Este copilul “bine crescut”? Ghid practic pentru evaluarea stării de nutriție în pediatrie
Dr. Cristina Chiriac
Monitorizarea copilului născut prematur și recuperarea greutății
Dr. Lorenza Forna
Alăptarea în hepatite
Dr. Mihaela Niță & Dr. Ilinca Tranulis
Rolul consultantului în lactație certificat internațional IBCLC în nutriția sugarului
Dr. Iulia Țincu
Tulburarea de alimentație a copilului
Mădălin Sârbu
Fizioterapia – o soluție în tulburările de hrănire
Magda Biclineru
Reorganizarea blocului alimentar din Spitalul Gomoiu
Dr. Liliana Pârlea
Inițierea alăptării – provocări într-o maternitate de stat
Cu sprijinul sponsorilor și a Asociației Consultanților în Lactație din România, acest eveniment este gratuit, dar locurile sunt limitate.